Procedură privind accesul şi colaborarea cu mass -media

📢 Procedură privind accesul şi colaborarea cu mass-media

Accesul reprezentanţilor mass-media în unitate, în vederea înregistrării, fotografierii sau filmării se face numai cu aprobarea managerului, purtătorului de cuvânt, respectiv directorului medical (în această ordine), respectând dreptul la intimitate al pacienţilor.

Accesul reprezentanţilor mass-media se face numai pe baza legitimaţiei de acreditare în specialitate şi a documentului de identitate.
În situaţia în care managerul spitalului nu este prezent în unitate, accesul este permis doar cu aprobarea înlocuitorului și cu informarea purtătorului de cuvânt.

Accesul este permis pe baza acreditării și înregistrării în registrul vizitatori de la recepție. Pentru acreditare, instituțiile de presă trebuie să transmită cerere scrisă cu: nume, funcții, date de identificare și numere de telefon ale echipei de presă.

Acreditarea se acordă în maximum 5 zile și poate fi refuzată sau retrasă în cazuri de încălcare a procedurii sau deontologiei. În acest caz, instituția media este înștiințată să desemneze un alt reprezentant.

Reprezentanții mass-media vor fi însoțiți de purtătorul de cuvânt pe durata vizitei și vor putea discuta doar cu personal desemnat din compartimentul vizat.

Filmarile sunt permise doar în spațiile aprobate explicit de manager. Intervievarea sau filmarea pacienților se face doar în condițiile legii și cu acordul scris.

🎥 Acces neîngrădit pentru presă:

  • Însoțind o delegație oficială (ex. miniștri) cu acordul acesteia;
  • Însoțiți de manager sau directori ai spitalului.

📋 Pașii pentru accesul în spital al mass-media:

  • Identificare la recepție și preluare de către purtătorul de cuvânt;
  • Îndrumare spre sala de ședințe pentru întrebări oficiale;
  • Dacă se dorește interviu cu pacient și există consimțământ scris, pacientul este adus în sala de ședințe sau se merge la salon împreună cu purtătorul de cuvânt.